construct FINISAJE

Piese speciale din piatra naturala

Creativitatea, indiferent de domeniul in care se manifesta, are mereu nevoie de mijloace si de materiale noi. Unul dintre cele mai provocatoare domenii, acolo unde imaginatia creatorilor solicita din plin producatorii, este zona amenajarilor interioare. Piatra naturala constituie un material tot mai cautat de designer, de proprietari si de dezvoltatori.

Calitatile pietrei naturale au inceput sa fie recunoscute si in Romania, de aceea si oferta a crescut, nu doar in cantitate, dar si in calitate si diversitate. O categorie de produse din piatra naturala care raspunde perfect creativitatii in amenajarile interioare si exterioare este cea a pieselor speciale.

Piesele speciale sunt placi mari de piatra naturala din care se pot executa o multime de produse, de forme si dimensiuni diferite. Cei mai multi cred ca din aceste placi se pot face doar blaturi de bucatarie si de baie. Nu este adevarat, blaturilor li se pot alatura produse precum treptele, contratreptele, grafurile de interior si de exterior, podestrele, capacele pentru balustrade etc. Placile au lungimi diferite si variaza intre 200 cm si 290 cm, in timp ce latimea se inscrie intre 60 cm si 220 cm.

Debitarea (taierea) pieselor se face cu mecanisme semiautomate sau total computerizate, ceea ce inseamna ca modele realizate de masini pot avea un grad mare de complexitate. Forma acestor piese speciale se inscribe / copiaza pe sabloane de carton. Datorita formei pretentioase sau spatiului mic, uneori aceasta operatiune de masurare poate fi destul de dificila pentru un neprofesionist. De aceea este recomandabil ca masurarea si inscrierea pe sablon a cotelor si formelor pieselor speciale sa fie facute de un specialist, ideal fiind ca aceeasi persoana care masoara sa fie si cea care monteaza.

Din ce pietre naturale se executa piesele speciale

Piesele speciale se pot face dintr-un numar mare de genuri de pietre naturale: marmura, granit, travertin, onix, limestone etc. Fiecare gen are subgenuri, astfel ca la  “travertin”, avem travertin Latte, travertin Classic, travertin Silver, travertin Yellow etc, iar la “marmura” intalnim marmura Calacatta, marmura Volakas, marmura Sunny Dream etc. Mai exista si alte diferente care pot fi exploatate creativ: finisajul, care poate fi periat, mat, periat sau fiamat. Toate aceste particularitati diverse dovedesc potentialul urias al pieselor speciale in cadrul amenajarilor interioare si exterioare.

Estetica pieselor speciale

Piesele speciale din piatra naturala inseamna varietate mare de solutii atat din punct de vedere al spatiului cat si al cromaticii sau al texturii. Iata cateva exemple. Un blat de baie din travertin Classic polisat se poate asorta cu un contrablat din mozaic realizat din travertin Classic polisat sau antichizat, dar si cu un contrablat dintr-o bucata facuta din travertin Latte. Intr-o amenajare de tip rustic, multa lume scapa din vedere influenta mare a ferestrelor asupra incaperii. In acest tip de spatiu, recomandam montarea unor glafuri de calitate pentru interior, realizate din granit, marmura sau travertin. Glafurile de interior subliniaza linia ferestrelor, protejand totodata si peretele si cadrul ferestrei.

Culorile contrastante sunt foarte bine puse in valoare de piesele speciale, pentru ca suprafetele mari nasc usor opozitii cromatice in orice spatii, indiferent de dimensiuni. Marmura, ardezia sau granitul sunt roci perfecte pentru piese speciale de mare contrast. Intr-o bucatarie cu mobila alba, un blat din granit Extra Blue sau Padang Dark se plaseaza automat in cetrul atentiei, dar defineste in egala masura si cromatica intregii incaperi.

Treptele si contratreptele pot avea aceeasi culoare, dar pot miza si pe contrast, folosindu-se in acest caz de culori diferite. Piesele speciale se utilizeaza si in amenajarile exterioare. Astfel, avem glafuri de exterior care pot veni in opozitie de culoare cu soclul, dar, pe de alta parte, se poate asorta cu treptele de la intrare, cu stalpii terasei sau cu gardul. Indiferent de locul in care folosim piesele speciale afara, nu trebuie uitat ca este vorba de o lucrare expusa conditiilor meteo, deci avem nevoie de materiale pentru hidroizolatii de calitate superioara.

Utilitate

In primul rand este vorba de rezistenta pietrei naturale. Fainta si gresia nu vor putea niciodata sa reziste cat piatra naturala, pentru ca materialul placii de piatra naturala este acelasi in toata profunzimea lui. Suprafata unei placi de faianta sau de gresie se toceste in timp, dezvaluind la un moment dat structura interna total diferita de suprafata. Timpul lucreaza si altfel asupra unui produs artificial: maine sau peste doi ani, nu se mai produce sau nu se mai importa un model de gresie sau faianta.

Deci peste doi-trei ani, cand cateva placi sau chiar una de faianta din contrablatul de la bucatarie va crapa, vom fi nevoiti sa schimbam toata faianta din acel loc. Si in cazul glafurilor sau treptelor realizate din faianta sau gresie lucrurile stau la fel.

Intretinere

Toate pietrele naturale trebuie impermeabilizate periodic. Este un procedeu prin care se creste rezistenta materialului si se pastreaza culoarea un timp cat mai indelungat. Exista solutii speciale pentru sigilarea porilor (impermeabilizare) si pentru intretinerea periodica a pietrelor naturale. Aceste solutii sunt usor de procurat, ele gasindu-se in aproape toate magazinele de profil la preturi similare cu ale altor produse de curatat (detergenti, solventi).

Concluzie

Piesele speciale din piatra naturala reprezinta o modalitate de a rezolva creativ multe aspecte ale amenajarilor interioare si exterioare. In acelasi timp, toate tipurile de piese speciale ofera niste incontestabile avantaje care tin de esenta pietrei naturale: rezistenta, diversitate cromatica si texturala, mare disponibilitate asociativa cu decorul, intretinere usoara.

Sursa foto: piatraonline.ro si piatraonline.com