info ISTORIA ARHITECTURII

Stilul baroc 1

In arta, Barocul reprezinta o epoca culturala ce si-a facut simtita prezenta in Italia, la Roma la inceputul secolului 17. Popularitatea stilului a fost incurajat de Biserica Catolica, in timp ce  aristocratia a apreciat aspectul dramatic al barocului si l-a folosit in arta si arhitectura pentru a-si exprima puterea si controlul si a impresiona prin grandoare.

Parintii arhitecturii baroce au fost doi arhitecti din Roma, Gianlorenzo Bernini si Francesco Borromini. Barocul arhitectural este forma cea mai clara si „vizibila” a stilului. Accentul cade pe folosirea elementelor arhitectonice ce confera maretie si grandoare – coloane masive, bolti inalte, arcade largi, domuri coplesitoare, culori de intensitati puternic contrastante (metoda clar-obscurului), volume si spatii goale impresionante. La interior, una dintre inovatiile esentiale o reprezinta folosirea unui imens spatiu la intrare, urmat de scari monumentale care leaga parterul cu celelalte nivele ale cladirii.

Barocul in arhitectura a inclus toate elementele clasicismului, dar s-a distins de acesta prin dramatism si iluzia miscarii realizata prin curbe dominante si prin influentarea reciproca a spatiilor. Formele din natura apar in sculpturi tridimensionale pe peretii si tavanele interiorului. Acestea sunt picate in culori vii si creeaza impresia de miscare prin iluzia optica a spatiului redefinit.

Tehnicile decorative ale designul baroc folosesc forme mai complexe de geometrie in spatiu. Formele ovale si eliptice sunt preferate celor patrate sau rotunde. Curbele si aranjamentele complicate ofera perceptia miscarii si a misterului. Caracteristicile barocului sunt coloanele deformate, liniile curbate, mari si neregulate, formele cu rasuciri elaborate, ornamentele si finisajele supradimensionate, materialele scumpe. Auriul este culoarea predominata si este accentuata de nuante puternice precum purpuriul, verdele inchis si rosul intens.

Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

– inlocuirea navelor lungi si inguste cu formele largi si ocazional circulare, eliptice sau curbilinii;

folosirea intr-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumina si umbra sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniforma a luminii cu ajutorul a multiple deschideri si numeroase ferestre;

– folosirea opulenta a ornamentelor, realizata in special din tencuiala de stuc, marmura sau imitatie de marmura;

– decorarea cu fresce uriase a tavanelor, dar si a peretilor sau a locurilor „traditional” lasate neornamentate;

– punerea in evidenta a fatadelor printr-o una sau mai multe proeminente aranjate simetric sau relativ simetric fata de o axa verticala centrala a cladirii;

utilizarea interiorului in scopul prezentarii picturii si sculpturii, in special in barocul tarziu, asa numitul “interior carcasa”;

– utilizarea pe scara larga a diferite efecte iluzorii, asa cum sunt trompe l’oeil, respectiv folosirea frecventa a amestecului dintre pictura si arhitectura;

– prezenta coifurilor de biserici in forma de bulb de ceapa in varietatile barocului bavarez, ceh, polonez si ucrainean.

In conceptia comuna, barocul este asimilat cu ornamentele foarte elaborate sau supra-elaborate. Ornamentele sunt intradevar caracteristica stilului baroc, dar nu si cea mai importanta. Barocul nu trebuie confundat cu Rococo, termen folosit pentru o extensie mai delicata a barocului, folosita mai mult in Franta, sudul Germaniei si Austria secolului 18. Barocul apare in cladirile religioase, pe cand Rococo in cele seculare. Exista puncte comune intre cele doua si putem intalni chiar si cladiri construite in stil baroc si cu interioare Rococo.